
„În perioada 27 octombrie 2025 – 31 octombrie 2025, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a continuat acţiunile de monitorizare şi control la nivel naţional, având ca obiectiv principal verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor.
Ca urmare a neconformităţilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancţiuni: 877 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 4,54 milioane de lei; 614 avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a produselor…